Pachet Health360 pentru Bărbați 2018-02-27T08:34:09+00:00

Pachet Health360 Pentru Bărbați

Health360 este un program complex și eficient conceput după ghidurile internaționale, cu scopul de a preveni cele mai frecvente afecțiuni medicale – boli cardiovasculare, anumite maladii canceroase, sindrom de burn out/epuizare, instabilități musculare majore și multe alte situații medicale în care se poate afla pacientul.

Pachetele sunt personalizate pe categorii de vârstă, sex și istoric de boli familiale pentru menținerea stării de bine, cu scopul de a depista afecțiuni aflate într-un stadiu incipient și de a le trata corect și rapid pe baza investigațiilor la cele mai înalte standarde și a consulturilor multidisciplinare.

Programul Health360 vine în beneficiul pacientului prin analizarea riguroasă a stării de sănătate într-o singură zi, într-un singur centru medical cu ajutorul unui medic coordonator care stabilește un program personalizat cu fiecare pacient, face recomandările pentru investigații și ajută pacientul să se integreze în circuitul consulturilor multidisciplinare ale unei echipe de medici specialiști cu experiență.

În final, medicul coordonator poartă o discuție cu pacientul pentru a-l ajuta să vadă în ansamblu cum a conturat echipa de medici specialiști starea lui de sănătate, daca totul este bine sau este necesar să facă ceva și ce anume.

Ce este mai important, este că odată pacientul înrolat în acest program, medicul coordonator devine un administrator al sănătății pacientului pe termen lung, în care acesta este chemat și urmărit anual cu examinările necesare, în funcție de rezultatele evaluărilor inițiale, asigurând continuitatea și integritatea actului medical.

Stim cât de important este sa previi din timp o problemă medicală  în loc să tratezi ceva ce indică prezența unei boli.

Pachete de Bază Health 360 pentru Bărbați

Health 360 (30-40 ani)

Preț: 2.300 lei

  1. Examen clinic general cu medicul coordonator
  2. Investigații de laborator
  • hemoleucogramă
  • timp de protrombină (timp Quick, INR)
  • timp de tromboplastină parțial activat (aPTT)
  • TGO, TGP, GGT, bilirubină totală, fosfatază alcalină, electroforeza proteinelor serice
  • acid uric, uree, creatinină
  • ionogramă serică: calciu (seric total si ionic), magneziu, fier, sodiu, potasiu
  • glicemie
  • probe de inflamație: VSH, fibrinogen, proteina C reactivă
  • tiroxină liberă (free T4), TSH
  • Ag Hbs
  • Ac anti HCV
  • Ac anti HIV 1 și 2
  • Markeri tumorali: CEA, CA 19-9, alfafetoproteină
  • Examen sumar de urină
  1. Investigații imagistice
  • Ecografie abdominală și pelvină
  • Radiografie pulmonară (pneumologie)
  1. ALTE INVESTIGAȚII
  • Electrocardiogramă (EKG)
  • Screening de melanom (consult dermatologie și dermatoscopie)
  1. Evaluare nutriționist
  2. Evaluare stres
  3. Evaluare completă kinetoterapie

Health 360 (40-50 ani)

Preț: 2.500 lei

  1. Examen clinic general cu medicul coordonator
  2. Investigații de laborator
  • hemoleucogramă
  • timp de protrombină (timp Quick, INR)
  • timp de tromboplastină parțial activat (aPTT)
  • TGO, TGP, GGT, bilirubină totală, fosfatază alcalină, electroforeza proteinelor serice
  • acid uric, uree, creatinină
  • ionogramă serică: calciu (seric total și ionic), magneziu, fier, sodiu, potasiu
  • glicemie
  • profil lipidic: colesterol total, LDL, HDL, trigliceride
  • probe de inflamație: VSH, fibrinogen, proteina C reactivă
  • tiroxina liberă (free T4), TSH
  • Ag Hbs
  • Ac anti HCV
  • Ac anti HIV 1 și 2
  1. Markeri tumorali: Ag. specific prostatic (PSA), free PSA, CEA, CA 19-9, alfafetoproteină
  2. Examen sumar de urină
  3. Investigații imagistice
  • Ecografie abdominală și pelvină
  • CT low dose la fumători(pneumologie)
  1. ALTE INVESTIGAȚII
  • Electrocardiogramă (EKG)
  • Screening de melanom(consult dermatologie și dermatoscopie)
  1. Evaluare nutriționist
  2. Evaluare stres
  3. Evaluare completă kinetoterapie

Health 360 (Peste 50 ani)

Preț: 3.500 lei

  1. Examen clinic general cu medicul coordonator
  2. Investigații de laborator
  • hemoleucogramă
  • timp de protrombină (timp Quick, INR)
  • timp de tromboplastină parțială activat (aPTT)
  1. Analize biochimice: Ag. specific prostatic (PSA), free PSA, CEA, CA 19-9, alfafetoproteină
  • TGO, TGP, GGT, bilirubină totală, fosfatază alcalină, electroforeza proteinelor serice
  • acid uric, uree, creatinină
  • ionogramă serică: calciu (seric total și ionic), magneziu, fier, sodiu, potasiu
  • glicemie
  • profil lipidic: colesterol total, LDL, HDL, trigliceride
  1. Imunologie
  • probe de inflamație: VSH, fibrinogen, proteina C reactivă
  • tiroxina liberă (free T4), TSH
  • Ag Hbs
  • Ac anti HCV
  • Ac anti HIV 1 și 2
  1. Markeri tumorali: Ag. specific prostatic (PSA), free PSA, CEA, CA 19-9, alfafetoproteină
  2. Examen sumar de urină
  3. Investigații imagistice
  • Ecografie abdominală și pelvină
  • CT low dose la fumători (pneumologie)
  1. Alte investigații
  • Electrocardiograma (EKG)
  • Screening de melanom (consult dermatologie și dermatoscopie)
  • Colonoscopie și endoscopie superioară
  1. Evaluare nutriționist
  2. Evaluare stres
  3. Evaluare completă kinetoterapie

Pachete Health 360 Executive pentru Bărbați

Health 360 Executive (30-40 ani)

Preț: 7.500 lei

Pe lângă pachetul de bază mai sunt adăugate următoarele investigații:

  1. Investigații de laborator
  • electroforeza imunoglobulinelor
  • hemoglobină glicozilată
  1. Ecografie de stres
  2. CT low dose la fumatori (pneumologie) – se va efectua doar CT low dose (fără radiografie pulmonară)
  3. RMN întregul corp

Health 360 Executive (40-50 ani)

Preț: 8.500 lei

Pe lângă pachetul de bază mai sunt adăugate următoarele investigații:

  1. Investigații de laborator
  • electroforeza imunoglobulinelor
  • hemoglobină glicozilată
  1. Ecografie de stres
  2. Colonoscopie
  3. Endoscopie superioară
  4. RMN întregul corp

Health 360 Executive (Peste 50 ani)

Preț: 8.500 lei

Pe lângă pachetul de bază mai sunt adăugate următoarele investigații:

  1. Investigații de laborator
  • electroforeza imunoglobulinelor
  • hemoglobina glicozilată
  1. Ecografie de stres
  2. RMN întregul corp

Programează-te la o consultație!

Telefon: 0786700882

E-mail:office@centrul-provita.ro

Adrese:

  • Clinica Provita: Str. Alexandrina nr. 20 – 22, Sector 1, București.
  • Clinica de Imagistică Provita (Matei Bals): Str. Calistrat Grozovici nr. 1, Sector 2, Bucuresti.
  • Centrul Medical Provita și Clinica de Imagistică Provita-Agricultori: Str. Agricultori nr 82, sector 2 , București.

Programează-te la o consultație